Capitolul 2

Cum am ajuns in Grecia m-am simtit mai libera,mai usoara,mai implinita si chiar fericita.
La vederea marii Mediterane ,atat de curata,de un albastru minunat inima mi-sa umplut de bucurie.
Cand autocarul a oprit, in fata mea se vedeau sutele de casute raspandite intr-o minunata padure de conifere de pe malul marii. Nu stiam daca visez sau nu. Ma simteam foarte bine,atat de bine incat simteam ca zbor aproape de nori si nimic nu ma putea aduce cu picioarele pe pamant Am urcat la casuta noastra unde trebuia sa asteptam bagajele.Toti erau agitati,insa eu eram foarte visatoare.Admiram fiecare crenguta de copac, fiecare veverita jucausa. Totul imi parea minunat.
-Melissa!Melissa!
Aud cum cineva ma striga, probabil ma striga de ceva vreme…nu stiam. Eram mult prea ocupata sa analizez fiecare colt din tabara.
Era Alessia.Se indrepta spre mine insotita de Kiki, Iustin, Jenifer si verisoara mea Karina.
Cand l-am vazut pe Iustin am realizat ca nu mai aveam sentimentul acela care de fiecare data ma agita.Poate am inceput sa trec peste sentimentele pe care i-le port lui Iustin.
-Ce-i cu tine?ma intreaba Alessia.
-Adica?Ce-i cu mine?
-Parca nu ne auzi cand te strigam…esti visatoare,nu stiu ce este cu tine?!
-Da ai dreptate,scuze.Numai ca imi place foarte mult aici si m-am lasat rapita de peisaj…Ce vroiai sa-mi spui?
-A da! Ai primit bagajul?Noi nu!
-Nici nu am fost sa vad daca a venit al meu
Toti s-au amuzat de mine pentru ca eram atat de zapacita.
Aveau dreptate…bagajul meu nu ajunsese.Incep sa intru in panica.Deja imi imaginez cum ar fi sa se fi pierdut. Nu pot sa realizez ce ma voi face fara haine si toate lucrurile personale de care am nevoie.
-Alessia! Nu e bagajul meu! Celorlalti le-au venit?
-Unora da,altora nu…Uite mai vin bagaje.Poate sunt aici si ale noastre.
M-am apropiat de masina de unde se descarcau bagajele si am privit fiecare valiza care era data jos.Niciuna nu era a mea,insa 5 dintre ele erau ale prietenilor mei.
Ma duc sa intreb o femeie care avea grija ca toate bagajele sa fie ridicate.Din cate am inteles o chema Marilena si era si asistenta la infirmeria taberei.Era o doamna de statura medie, cu parul drept si blond precum spicul de grau. Se vedea ca ii plac copiii deoarece vorbea foarte frumos cu ei.Mi-a fost usor sa-i vorbesc deoarece era romanca.
-Ma scuzati!Sunt putin ingrijorata, valiza mea inca nu a sosit .Stiti cumva cate masini mai sunt?
-Mai este o singura masina cu valize.Probabil valiza ta este acolo.Mai asteapta putin si o sa vezi ca va fi acolo.Nu are unde sa fie.
-Va multumesc! O sa astept.
Am asteptat ceva timp,insa masina mult asteptata nu venea.O alta prietena astepta cu nerabdare aceasta masina.Chitara ei inca nu venise si era la fel de speriata ca si mine.
Masina a sosit!M-am dus sa privesc porbagajul plin de geamantane.La prima vedere bagajul meu nu era acolo,speram insa sa fie acoperit de celelalte valize.Baiatul care conducea s-a dat jos din masina si a inceput sa dea bagajele.Iarina si-a primit chitara,dar bagajul meu?Unde era?Vroiam sa intreb de el…dar imi era teama de raspunsul pe care il puteam primi.
-Copii, nu va ingrijorati! Mai sunt cateva bagaje, vor veni imediat!
M-am mai linistit.Mai aveam o sansa.Karina se apropie.
-Ce faci? Unde iti este telefonu? De ce nu raspunzi la el?
-Il am in rucsac.De ce?
-M-a sunat Elena.Nu stia de tine.A ramas sa o suni cand ajungi.Suno, era ingrijorata!
Mama sunase.Am fost prea atenta la toate detaliile tabereai iar apoi cu bagajele am uitat total.
-O sa o sun.Deocamdata astept bagajul ca sa pot sa ma linistesc.
-Uite ca a venit!
Da! Venise! Emotile cresteau cu fiecare metru cu care se apropia masina.Imi facusem planul de rezerva in caz ca bagajul meu se pierduse.Karina avea sa-si indeplineasca rolul de verisoara buna si sa-si imparta lucrurile cu mine.Nu stiam daca va fi de acord dar stiam ca alta solutie nu ar exista.
-Uite ala nu e al tau? Imi spune Iustin.
-Ba da! Ai dreptate! Mersii!
M-am grabit sa-l iau.Eram foarte fericita.Toate planurile de rezerva nu mai trebuiau puse in functiune.
Totul era perfect.Aveam sa ma bucur din plin de aceasta tabara minunata si mai ales in compania unora dintre prietenii cei mai buni.
Imi parea foarte rau ca Isabella nu a putut veni,insa stiam ca va fi foarte bucuroasa cand voi ajunge acasa si ii voi povestii toate aventurile prin care o sa trec.
Ma voi duce sa imi sun mama si sa ii spun ca totul este bine.Cu siguranta se va bucura sa ma auda.